miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Volei | Au luptat frumos, dar nu s-a putut mai mult

Voleibaliștii de la SCM Universitatea Craiova au pierdut cu scorul de 3-0 meciul disputat în această seară, în Sala „Ion Constantinescu”, contând pentru etapa cu numărul 6 din campionatul național Divizia A1.

Cele două echipe au mers cap la cap în primele două seturi până la 23-23, când experiența și-a spus cuvântul, iar oaspeții au închis de fiecare dată cu 25-23. Campioana României a profitat de căderea alb-albaștrilor din a treia secvență a întâlnirii și și-a trecut în cont setul cu 25-18.

CRAIOVA: Stohr 11 puncte, Cuk 5, Hernandez 4, Călin 6, Finolli, Krstic 11 – Diaconescu (L). Au mai intrat: Jimenez 2, Ocunschi 1, Paez.

Pentru formația antrenată de Dănuț Pascu urmează meciul cu SPD Radnički Kragujevac din CEV Cup (joi, 23 noiembrie, ora 19:00), apoi în campionat cu Dinamo București.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare