Echipa feminină de handbal SCM Universitatea Craiova va juca sâmbătă, de la ora 12.00, meciul cu HC Zalău, din cadrul etapei cu numărul 9 a Ligii Florilor.
Meciul din Sala Polivalentă a fost prefațat în cadrul unei conferințe de presă de Dejana Milosavljević. Centrul croat din tabăra craioveană se așteaptă la un meci greu cu echipa lui Gheorghe Tadici, dar este convinsă că împreună cu colegele sale vor obține o nouă victorie în campionat.
„Va fi un meci greu, dar noi ne-am pregătit bine pentru acest joc şi am încredere că putem câştiga din nou. Ştim că va fi un meci de care pe care, pentru că am văzut în ultimul lor joc că se pot ridica la un nivel bun. Chiar şi aşa, noi formăm o echipă puternică şi vom lupta pentru a şaptea victorie din acest sezon. Ştim că aşteptările sunt mari. Am început bine campionatul, avem meciuri foarte bune şi am adunat ceva puncte frumoase. Luăm fiecare meci în parte şi suntem conştiente că aşteptările cresc de la etapă la etapă, dar şi noi vom juca din ce în ce mai bine. Ne simţim ca acasă aici, noi, toate jucătoarele din fosta Iugoslavie, dar contează mult şi faptul că ne înţelegem perfect şi cu fetele din România. Suntem ca o a doua familie, iar acest lucru se vede şi în rezultate.“