miercuri, aprilie 22, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal | Craiovenii au cedat în fața formației Unirea Sânnicolau Mare

Sub privirile lui Pavel Badea, handbaliștii de la Universitatea Craiova nu au putut ține ritmul cu jucătorii de la Unirea Sânnicolau Mare, formație care s-a impus în Bănie cu scorul de 34-30. Meciul a avut loc în Sala „Ion Constantinescu” și a contat pentru etapa cu numărul 7 din cadrul Diviziei A – Seria A.

O primă repriză echilibrată. Oaspeții au fost în avantaj după 11-9 pentru Craiova

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului, diferența s-a făcut în ultimul minut de joc. Formația antrenată de Costin Dumitrescu și Cătălin Popescu a început mai bine, a avut un avantaj de două goluri pe tabelă (9-7, 11-9), anulat însă de vizitatori pe fonul unor inexactități și faza ofensivă, dar mai ales lipsei de reacție pe faza de apărare. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 13-16!

Sânnicolau Mare s-a menținut la conducere în partea secundă

Formația vizitatoare s-a menținut în față pe întreaga durată a celei de a doua reprize. Diferența a crescut chiar la 7 goluri în minutul 47 (20-27), craiovenii au încercat să revină pe tabelă, însă era deja prea târziu și punctele au plecat în Banat. A fost și multă tensiune pe margine, banca Universității „a luat foc” la unele decizii ale brigăzii de arbitri.

CRAIOVA: Gheorghiță, Dumuță – Grad 6 (3 din 7 m), Ianăși 4 (1 din 7 m), A.Păun 4, Coadălată 4, Gușatu 4, Alniți 3, M.Păun 2, Manea 1, Tudosie 1, Trandafirescu 1, Micu, Rușeanu, Iovănescu, Nica. Antrenori: Costin Dumitrescu, Cătălin Popescu.

SÂNNICOLAU MARE: Hegeduș, Dărăbuț – Morar 7, Mutu 6 (4 din 7 m), Niță 6, Vișan 3 (1 din 7 m), Drăgănescu 3, Gabor 3, Ciorogaru 2, Cosoi 2, Stan 2, Horvath, Bortscher-Zalak, Jian, Mureșan. Antrenor: Jozsef Roosz-Suba.

Aruncări de la 7 m: 4/6 – 5/6

Eliminări x 2 min: 5-4

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare