Laurențiu Lică și-a făcut un debut spectaculos ca antrenor, chiar în sala unde a cunoscut gloria ca și jucător. Corona Brașov a luat un punct Craiovei, sâmbătă, în prima etapă a noului sezon al Diviziei A1. A fost 3-2 pentru SCM Universitatea Craiova, după un meci maraton, de două ore și 23 de minute.
Antrenor la gruparea brașoveană, „Lolo” a vorbit la finalul partidei despre emoția trăită, dar și despre punctul câștigat în fața echipei pentru care a trăit atâtea momente frumoase în cariera sa de jucător.
CITEȘTE ȘI: SCM Universitatea Craiova trece în decisiv de Corona Brașov
„La Craiova nu se va câștiga ușor, iar faptul că noi, o echipă nou-promovată, am reușit să câștigăm un punct aici, îmi dă mari speranțe că echipa începe să se prezinte din ce în ce mai bine. A fost un meci nebun, cu emoții, cu revederi. Nu am cum să uit și nu voi uita niciodată ce înseamnă Craiova pentru mine. Mă bucur mult că băieții s-au dăruit, nu am ce să le reproșez, doar că suntem supărați că se putea mai mult în setul 5, dar și mulțumiți de punctul câștigat.”