joi, aprilie 23, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal | Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CSM Făgăraș

Echipa de handbal masculin Universitatea Craiova a terminat la egalitate partida cu CSM Făgăraș, sâmbătă, din cadrul etapei cu numărul 5 din Divizia A – Seria A.

Craiova a revenit de la 5-9 în prima repriză și a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri (15-13). Băieții lui Costin Dumitrescu și Cătălin Popescu au avut chiar și trei goluri în față, iar la ultima fază au ratat o aruncare de la 7 m.

În partea secundă, oaspeții s-au desprins din nou la 4 goluri pe tabelă (20-24, min. 43), dar și de data aceasta alb-albaștrii au avut puterea să revină și să restabilească egalitatea cu 4 minute înainte de final (27-27). S-a mers cap la cap până la ultima sirenă și partida din Sala „Ion Constantiescu” s-a terminat la egalitate, scor 29-29.

CRAIOVA: Gheorghiță, Dumuță – Grad 7 (3 din 7 m), M. Păun 6 (2 din 7 m), Manea 6, Iovănescu 3, Alniți 3, Ianăși 2, Gușatu 2, Tudosie, Micu, Coadălată, Trandafirescu, A. Păun, Nica. Antrenori: Costin Dumitrescu, Cătălin Popescu.

FĂGĂRAȘ: Ivanov, Ursu, S. Popa – Constantinescu 8 (3 din 7 m), Pasere 7 (1 din 7 m), Mateoniu 4, Moga 4, Minea 3, Ionescu 1, Manciu 1, Cotinghiu 1, Murariu, J. Popa. Antrenor: Eugen Frățilă.

Aruncări de la 7 m: 5/8 – 4/4

Eliminări x 2 min: 4-6

Craiova va juca în următoarea etapă la Oradea.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare