Echipa Națională | Edi Iordănescu: „Suntem în fața unui moment important, dar suntem departe de obiectiv”

0
355

Cu o zi înaintea jocului cu Israel, din preliminariile Campionatului European – Germania 2024, Edi Iordănescu, selecţionerul naţionalei României, a vorbit în cadrul conferinței de presă despre importanța partidei de pe Arena Națională.

Iordănescu junior consideră că echipa națională se află pe un drum bun, dar calificarea este încă departe. Își dorește de la tricolori atitudinea corectă, bucurie, entuziasm. 

„Suntem în fața unui moment important, dar suntem departe de obiectiv. E un joc cheie, dar nu decisiv. Îmi doresc bucurie, nu vrea să văd întristare. Îmi doresc mai mult ca oricând ca echipa să fie limbede în decizii, și miza să nu e umbrească deciziile. Avem o datorie față de noi, față se suporteri, ca după mulți ani să facem un pas către o calificare mult așteptată.”

„Vom încerca să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut, dar nu vom subestima Israelul, are mulți jucători cu meciuri în cupele europene. Vom da totul, cred că suntem pregătiți. Am mare încredere în acest grup, individual și colectiv. E un grup format după o anumită idee. Dacă fac o paralelă între ce era acum un an și 8 luni și ce e acum, pot spune că suntem o echipă mult mai unită. Jucătorii se pun mai mult în slujba echipei, încrederea și sppiritul sunt la alt nivel. Avem jucători talentați, dar grupul e pe primul loc. Încă suferim la nivel de exprimare, îmi doresc mult mai mult și știu că acest grup poate mai mult”, a declarat Iordănescu la conferința de presă premergătoare meciului cu Israel.

Meciul România – Israel se va juca sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, în grupa I de calificare la EURO 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.