miercuri, iulie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Baschet | Cupa României | Cum arată programul grupei D de la Craiova

Iubitorii baschetului craiovean pot să revină de săptămâna viitoare la Sala Polivalentă. Sport Club Municipal Craiova a câștigat licitația pentru a organiza o grupă din cadrul primului tur al Cupa României la baschet masculin. 

Astfel, în perioada 15-17 septembrie, în Sala Polivalentă din Bănie vor avea loc trei meciuri foarte tari, iar suporterii vor putea urmări un adevărat regal baschetbalistic.

SCM Universitatea Craiova a fost repartizată în grupa D, SCM Timişoara şi Petrolul Ploieşti. Clubul din Bănie a anunțat astăzi și programul competiției, cu mențiunea că or fi anunțate ulterior.

CUPA ROMÂNIEI, GRUPA DE LA CRAIOVA

15 septembrie: SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA – SCM Timișoara

16 septembrie: SCM Timișoara – CSM Petrolul Ploiești

17 septembrie: SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA – CSM Petrolul Ploiești

Câștigătoarea grupei, alături de celelalte câștigătoare de grupe + alte două formaţii cu cel mai bun coşaveraj vor obţine calificarea în fazele eliminatorii.

SCM Universitatea Craiova merge și anul acesta la Memorialul „Elemer Tordai”

Formația din Bănie va participa și în acest an la Memorialul „Elemer Tordai”. La competiția de la Sibiu vor mai participa, pe lângă gazdele de la CSU Sibiu și gruparea pregătită de Vitaly Stepanovski, CSM Târgu Mureș și nou promovata CS Vâlcea – echipă pe care Craiova o va și întâlni în semifinale. Turneul va avea loc în perioada 10-11 septembrie.

SCM Universitatea Craiova este câștigătoarea ediției din 2022, după o finală dramatică cu echipa gazdă a competiției.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare