Superliga | Laurențiu Reghecampf, despre meciul de la Iași: „Sper să ne impunem din primul minut, dar nu ne va fi uşor…”

0
394
FOTO: REMUS BADEA

Laurenţiu Reghecampf a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre meciul pe care Universitatea Craiova în deplasare contra nou-promovatei Poli Iaşi, sâmbătă, de la ora 21.30. 

Antrenorul alb-albaștrilor își dorește ca echipa sa să se impună încă din primul minut al întâlnirii pentru a pleca cu toate cele trei puncte din din Copou.

„Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă motivată, stadionul va fi plin, pentru că e sâmbătă seara. Noi mergem să câştigăm cele 3 puncte, am avut timp să ne pregătim, am discutat despre problemele pe care le-am avut în meciurile trecute, sper într-o reacţie pozitivă şi să continuăm pe un drum bun o perioadă mai lungă. Din ce am văzut eu, Poli Iaşi e o echipă care joacă fotbal, stă foarte bine în teren, are un antrenor foarte ambiţios, pe care-l ştim cu toţii, deci va fi dificil. Nu-mi este teamă, dar am emoţii ca la fiecare meci. Şi noi avem destulă calitate, ştim ce ne aşteaptă şi vom face totul pentru a lua cele 3 puncte. E atmosferă bună după o victorie, e mai uşor să antrenezi decât după un meci pierdut, jucătorii sunt mai motivaţi. Pentru noi, ritmul normal este să câştigăm etapă de etapă, să dominăm, să ne impunem jocul cu toate echipele, dacă vrem să luăm campionatul. Sper să ne impunem din primul minut, dar nu ne va fi uşor, au adus şi ei jucători cu experienţă, trebuie să facem sacrificii, să dăm sută la sută şi să ne impunem ritmul.”

Reghe a vorbit și despre noua achiziție a Craiovei, slovenul Jasmin Kurtic, despre care spune că poate deveni liderul de la centru terenului.

„Kurtic urmează un program de o săptămână, încercăm să-l aducem la un ritm bun, pentru că a avut o pauză lungă, a trecut şi peste o accidentare gravă, cred că o să-l avem la meciul următor, cu UTA. E adevărat că el are un CV impresionant, dar nu joacă CV-ul, trebuie să avem răbdare, e jucător nou, trebuie să-l integrăm, dar cu experienţă mare, poate deveni liderul nostru la mijloc, poate conduce echipa, are calitate şi experienţă, sperăm să fie sănătos şi să ajungă la forma lui, are nevoie de timp şi de răbdare. Nu va juca la Iaşi, pentru că nu e pregătit şi nu are rost să riscăm.”

Meciul Poli Iași – Universitatea Craiova poate fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.