Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Turneul Final va avea loc în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie 2023. Acesta va fi al 26-lea turneu final organizat de IHF și va avea loc în Danemarca, Norvegia și Suedia.
România va juca în grupa E la Herning, la Campionatul Mondial de handbal feminin. “Tricolorele” vor întâlni Chile, Serbia şi Danemarca, în această ordine. Primele trei clasate se califică în grupele principale, acolo unde se şterg punctele făcute împotriva ultimei clasate.
Programul României la CM de handbal feminin 2023:
- România – Chile (1 decembrie)
- România – Serbia (3 decembrie)
- Danemarca – România (5 decembrie)
- Dacă se califică în Main Round, tricolorele vor întâlni cu primele 3 din grupa F: Germania, Polonia, Japonia și Iran.
Antrenorul echipei naționale, Florentin Pera, a oferit prima reacție după tragerea la sorți a grupelor. Acesta este de părere că româncele au fost repartizate într-o grupă dificilă și că se teme de duelurile cu Danemarca și Serbia.
„Este o grupă dificilă, evident, cu două echipe puternice din Europa. Întâlnim vicecampioana europeană, Danemarca, dar și Serbia, cu jucătoare valoroase, multe dintre ele evoluând chiar în Liga Florilor-MOL. Chile e o echipă din America de Sud, aflată în creștere, dar vom fi clar favoriți. E important să mergem cu puncte în grupele principale. Știm că mulți români trăiesc în Danemarca și îi așteptăm să ne susțină la aceste meciuri foarte importante, așa cum o fac mereu în deplasare”, a spus Florentin Pera, conform frh.ro.
GRUPELE CM 2023
- GRUPA A: Suedia, Croația, China, Senegal
- GRUPA B: Muntenegru, Ungaria, Camerun, Paraguay
- GRUPA C: Norvegia, Coreea de Sud, Groenlanda, Austria
- GRUPA D: Franța, Slovenia, Angola, Islanda
- GRUPA E: Danemarca, România, Serbia, Chile
- GRUPA F: Germania, Polonia, Japonia, Iran
- GRUPA G: Spania, Brazilia, Ucraina, Kazahstan
- GRUPA H: Olanda, Cehia, Argentina, Congo