Volei | Mulțumim, Căpitane! Se retrage Laurențiu Lică

0
772

Laurențiu Lică, unul dintre cei mai buni voleibaliști pe care i-a dat România, se va retrage la finalul acestui sezon. Mai exact, căpitanul echipei SCM Universitatea Craiova va mai juca ultimele două partide în Sala Polivalentă, cu Dinamo București, sâmbătă și duminică, contând pentru finala mică a campionatului național Divizia A1.

„Lolo” merită din plin toate aplauzele noastre și o Polivalentă cât mai plină. Ce frumos ar fi ca la finalul fabuloasei sale cariere de jucător să mai aibă o medalie la gât, fie ea și de bronz.

Vizibil emoționat, Laurențiu a povestit în cadrul conferinței de presă premergătoare meciurilor cu Dinamo motivele care au stat la baza deciziei sale să pună punct carierei sale.

„M-am gândit mult la ce va urma de aici în colo, dar am decis să scap de aceste gânduri deocamdată tocmai pentru a nu mă deconecta de la aceste partide. Nu este nimic care ar putea să mă facă să îmi schimb decizia, retragerea mea rămâne în picioare. Spun asta pentru că am realizat că, din punct de vedere fizic, nu mai sunt la nivelul care să mă mulţumească. Nu vreau să stau în teren doar pentru a fi sperietoarea Lică. Acum, pentru mine, nu se mai poate. În 2013 am venit la Craiova şi nu mă mai gândeam că mai pot evolua încă 10 ani. Motivul întoarcerii mele în ţară a fost familia. M-am uitat la televizor şi am văzut ce emulaţie s-a creat în jurul sporturilor de sală în Craiova. Asta m-a făcut şi mai dornic de a reveni aici, iar prima opţiune a fost SCM Universitatea Craiova. Câştigarea titlului este, fără discuţie, unul dintre momentele importante de care îmi aduc aminte cu drag. De asemenea, meciurile din Liga Campionilor vor fi memorabile. Nu mulţi se aşteptau să jucăm acolo, la un asemenea nivel. De câte ori îmi va fi dor de Craiova, mă voi gândi la toate aceste momente“, a spus emoţionat Lică.

Chiar dacă nu va mai juca volei, nu va sta departe de sportul care l-a făcut atât de celebru. Din sezonul viitor va deveni antrenorul nou-promovatei Corona Brașov.

„Decizia de a mă retrage este luată de la începutul anului, atunci când am primit o propunere de a antrena. Începând din sezonul care va urma voi deveni antrenorul echipei Corona Braşov, care a promovat anul acesta. Proiectul acestui club arată bine şi m-a făcut să iau decizia de a merge spre Braşov.”

Mulțumim, Căpitane!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.