sâmbătă, mai 2, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

LNBM | Craiova câștigă clar restanța cu Dinamo

SCM Universitatea Craiova a dispus de Dinamo București, scor 94-69, marți seara, într-o restanță din etapa cu numărul 2 – Top 10 – Liga Națională de baschet masculin.

În urma acestui rezultat, Craiova vine la un bilanț de 5-7, iar Dinamo ajunge la 4-8.

Craiova a terminat primele zece minute cu scorul de 20-10, însă a irosit tot avantajul în primele trei minute și jumătate din alt al doilea sfert, iar Dinamo a trecut la conducere, 22-23. Băieții lui Vitaly Stepanovski și-au revenit după time-out și au intrat în avantaj de 11 puncte la pauza mare (40-29).

Alb-albaștrii și-au mărit ecartul de pe tabelă în a treia secvență a partidei, 72-52 înaintea ultimelor 10 minute de joc. Dinamo nu a găsit soluții nici în secvența decisivă, iar Craiova s-a impus cu scorul de 94-69.

Topias Palmi a totalizat cu 27 de puncte, Cortez Edwards a terminat în double-double cu 25 de puncte și 13 pase decisive, iar Milvoje Mijovic a adăugat 20 de puncte și 4 recuperări

SCM Universitatea Craiova joacă următoarea partidă la Voluntari, sâmbătă seara, de la ora 20:30.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare