Superligă | Universitatea Craiova întâlnește FC Hermannstadt. Ionuț Stancu a vorbit despre meciul cu gruparea sibiană

0
122

Mâine seară, începând cu ora 20:00, Universitatea Craiova primește vizita formației FC Hermannstadt, într-o confruntare din cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga României.

Alb-albaștrii au început cu stângul anul 2023 (0-1 la Botoșani) și nu au voie să facă pași greșiți, mai ales în fața proprilor suporteri, față de care au rămas datori.

Ionuț Stancu, antrenorul secund al Universității Craiova, a prefațat meciul cu gruparea sibiană.

„Ne aşteaptă un meci dificil şi din cauza faptului că ambele echipe vin după rezultate nefavorabile. Noi avem datoria morală faţă de tot ce înseamnă Universitatea Craiova, faţă de suporterii noştri şi oamenii care sunt lângă noi să câştigăm acest meci. Jucăm acasă şi suntem obligaţi să luăm cele trei puncte. Hermannstadt este o echipă foarte bine organizată, o echipă bine antrenată, care a reuşit foarte uşor să schimbe sistemele de joc, de la un meci la altul, care a pus probleme tuturor adversarilor, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga acest meci. În general, după rezultate nefavorabile, concentrarea jucătorilor creşte, am încercat ca în ziua jocului să-i ducem în cea mai bună formă, foarte multe depind de ei, de atitudinea lor, Nu există probleme de lot, suntem foarte bine şi mental, mergem încrezători în victorie. Jucătorii care au venit alături de noi trebuie să se integreze uşor-uşor, să simtă ce înseamnă Universitatea Craiova, spiritul echipei, şi noi îi sprijinim în acest sens, pentru ca ei să ne ajute în obiectivele pe care le avem de îndeplinit.”

În acest moment, Craiova se află pe locul 5 în ierarhia momentului, cu 38 de puncte. Sibiul vine în Bănie cu o penalizare de 9 puncte, găsind formația antrenată de Marius Măldărășanu pe locul 9, 24 de puncte.

Partida dintre Universitatea Craiova – FC Hermannstadt va fi arbitrată de o brigadă formată din Marcel Bârsan, ajutat la cele două linii de Bogdan Gheorghe și Mircea Orbuleț, iar ca arbitru de rezervă de Lucian Rusandu. În camera VAR se vor găsi Sorin Costreie și Cristina Trandafir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.