SCM Universitatea Craiova încheie grupa H din FIBA Europe Cup, în deplasare, pe terenul formației Norrkoping Dolphins – campioana Suediei.
Oltenii nu au emoții în privința calificării în faza a doua a grupelor, singura miză este locul pe care vor termina la finalul primei faze a competiției. Craiova 4-1 la general și câștigă grupa în cazul unei victorii, indiferent de rezultatul întâlnirii dintre Voluntari și nemții de la HAKRO Merlins Crailsheim.
Craiova vine după două înfrângeri consecutive: 81-102, în etapa trecută, în disputa cu Crailshem, respectiv 73-77 (la Ploiești, în LNBM).
De partea cealaltă, suedezii sunt pe ultimul loc al grupei, cu un bilanț de 1-4 la acest moment și nu păstrează șanse matematice la calificare mai departe. Norrkoping a pierdut precedentul joc din FIBA Europe Cup, 70-77, pe teren propriu, în fața celor de la CSO Voluntari.
În tur, la Craiova, SCM Universitatea s-a impus cu scorul de 77-63.
Partida este programată miercuri, de la ora 20:00 și poate fi urmărită pe canalul de YouTube FIBA – The Basketball Channel.