Liga 1 – Superligă: O nouă înfrângere în deplasare pentru Universitatea Craiova

0
516

Universitatea Craiova a pierdut cu 1-0 meciul jucat în Trivale, în compania formației FC Argeș, în etapa cu numărul 13 din Superligă.

În prima repriză, Mitrea și Bancu l-au pus la grea încercare pe Straton. Gazdele au replicat prin Ișfan, dar șutul acestuia a fost prins fără probleme de Lazar. FC Argeș putea rămâne în inferioritate numerică încă diin minutul 19, însă Garita a fost iertat de cartonașul roșu, după un cot aplicat în figură lui Paul Papp. Vârful camerunez a primit de la centralul Barbu doar cartonașul galben!

Argeșenii au deschis scorul prin Andreias Calcan, în debutul reprizei secunde, apoi au strâns din dinți și s-au apărat la acțiunile Craiovei. Lovitura de cap a lui Markovic a trecut la o palmă de poartă, iar Straton a respins șutul din lovitură liberă executată de Cîmpanu. Garita putea închide partida în minutul 86, dar a fost blocat în ultimul moment. Finalul a fost încins și Papp a văzut în 10 după ce Paul Papp a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător la același Garita.

S-a terminat 1-0 și Universitatea Craiova suferă a treia înfrângere consecutivă din deplasare, fără gol marcat!

FC Argeş: Straton – Tofan, M. Constantin, Cestor, Vianna – Njike, Raynov, Alceus (64, Șerban) – Işfan, Garita, Calcan (72, Dobrosavlevici). Antrenor: Andrei Prepeliță.

Universitatea Craiova: Lazar – Papp, Raul Silva, Mitrea – Vătăjelu (61, Căpățână), Creţu, Screciu (75, Cîmpanu), Bancu – Nistor (61, Baiaram) – Markovic (83, Roguljic), Ivan. Antrenor: Mirel Rădoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.