Shawn Hopkins, cel mai bun jucător al echipei de baschet masculin SCM Universitatea Craiova, a acordat un interviu pentru pagina de Facebook SCM Craiova în care a vorbit despre perioada recentă și calificarea în grupele FIFA Europe Cup.
„A fost un turneu plin de evenimente. Nu pot să spun că ne-am dus fără așteptări, dar am muncit foarte mult în vară, așa cum am spus și în alt interviu. Am avut și noroc, am muncit din greu pentru tot ce s-a realizat. A fost o combinație între aceste două elemente. Am luat ce am meritat. Ne-am meritat locul. E un lucru măreț pentru echipă, pentru organizatori, pentru fiecare jucător luat în parte. Sunt mândru de băieți pentru ce am realizat și sunt nerăbdător pentru ce va urma în campionatul intern și în FIBA Europe Cup. Sunt foarte fericit. Staff-ul tehnic a făcut lucruri uimitoare pentru aceste meciuri.”
Acesta a vorbit și ce așteptări are de la faza grupelor și cum vedere adversarii din grupă:
„Adversarii sunt foarte buni în faza grupelor. Vom juca într-un competiție puternică. Sper să văd un nivel și mai ridicat acum. Fiecare meci va fi impresionant. Este foarte frumos că putem evolua în această competiție și putem vedea la ce nivel suntem.”
Craiova o să debuteze pe teren propriu în grupele FIBA Europe Cup în duelul românesc cu CSO Voluntari din data de 12 octombrie.