Flori Stanciu a fost încântată de oferta primită de la SCM Craiova: „Fac echipă cu două nume mari ale handbalului şi ştiu că împreună vom reuşi”

0
1003

Florentina Stanciu a revenit la SCM Craiova, echipă alături de care a câștigat în 2018 Cupa EHF. A primit o ofertă de a lucra alături de Bogdan Burcea și noul team manager al echipei, Sorin Toacsen, și nu a ezitat să dea un răspuns pozitiv.

„M-am întors în locul în care am scris istorie pentru handbalul românesc şi îmi doresc să fac cât mai multe lucruri posibile în momente imposibile. Fac echipă cu două nume mari ale handbalului şi ştiu că împreună vom reuşi. Noi, cu toţii, vom face tot ce ne stă în putinţă ca Sala Polivalentă să fie aşa cum a vibrat odată. Am fost puţin surprinsă de telefonul şi oferta primită, m-am gândit suficient, iar atâta timp cât conducerea a avut încredere în mine, am răspuns pozitiv. Contează că au mai rămas câteva sportive din timpul lui 2018, este un plus, iar acum, cu cele care au venit în acest sezon, formăm o echipă competitivă“, a spus Flori Stanciu.

Florentina Stanciu va fi în noul sezon al Ligii Florilor antrenorul secund al echipei SCM Universitatea Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.