Liga 1: Gata vacanța la Universitatea Craiova. Alb-albaștrii pleacă astăzi în Antalya. Trei partide de verificare

0
476

Universitatea Craiova se reunește astăzi în incinta bazei sportive „Ilie Balaci“ din Lunca Jiului, apoi decolează în Antalya, locul unde alb-albaștrii pregătesc ultima parte din returul campionatului.

Oltenii vor avea condiții de lux în Turcia. Aceștia vor fi cazați la Gloria Sports Arena, un complex dedicat sportivilor cu terenuri gazonate, săli de forță și de recuperare și un stadion cu pistă de atletism. Condiţiile sunt, ca de obicei, de cinci stele, astfel că pregătirea centralizată se va desfășura la cel mai înalt nivel.

Întoarcerea în Bănie este programată pe data de 20 ianuarie 2022, cu două zile înaintea derby-ului cu Rapid București.

Universitatea Craiova are programate și trei partide amicale în această perioadă. Pe 9 ianuarie vor pe întâlni Paksi FC (Ungaria), iar pe 14 ianuarie pe FC Baník Ostrava (Cehia). Cel de-al treilea amical al iernii va avea loc pe 16 ianuarie, dar oponenta nu a fost încă.

Aceasta este lista jucătorilor care fac deplasarea în cantonamentul din Turcia: Mirko Pigliacelli, David Lazar, Denis Rusu, Alexandru Bunea, Nicușor Bancu, Denis Benga, Marius Constantin, Ionuț Mitran, Paul Papp, Vladimir Screciu, Ștefan Vlădoiu, Bogdan Vătăjelu, Bogdan Brășfăleanu, Mihai Căpățînă, Alexandru Crețu, Lyes Houri, Alexandru Mateiu, Dan Nistor, David Sala, Ionuț Vînă, Gustavo Di Mauro, Ștefan Baiaram, Ante Roguljic, Alberto Călin, Alexandru Cîmpanu, Andrei Ivan, Elvir Koljic, Jovan Markovic și Atanas Trică-Balaci

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.