Universitatea Craiova și-a prezentat în această seară echipamentul pentru noul sezon al Ligii 1.
Oficialii olteni au prezentat în mediul online echipamentul pe care alb-albaștrii îl vor puta în premiră în meciul de mâine seară cu CFR Cluj.
„Așa arată tricoul oficial de joc în care vor evolua ‘leii’ pe teren propriu. Noul kit din sezonul competițional 2021-2022 este customizat special pentru Universitatea Craiova din material DryCell. În partea din față a tricoului se regăsește stema Științei și logo-urile PUMA și Betano Romania. Pe spatele tricoului se regăsește logo-ul ‘Campioana Unei Mari Iubiri’, în timp ce pe mâneca stângă se află un steag alb-albastru în dungi orizontale. Stema clubului este imprimată, de asemenea, în interiorul numerelor de pe spatele tricoului”, se arată în comunicatul clubului din Bănie.


