Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României, însă jocul alb-albaștrilor este în continuare dezamăgitor. 2-2 s-a terminat meciul de pe Municipalul din Târgu Jiu, scor stabilit încă de la pauză.
După 3-0 în tur, Marinos Ouzounidis a început meciul cu multe rezerve, dar nici acestea nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Gorjenii au deschis scorul în minutul 17 și adrenalina meciului a crescut. Darius Buia a înscris după o gafă de proporții a lui Acka. Neamțul Ofosu a adus liniștea două minute mai târziu, acesta a egalat cu un șut cu efect, la colțul lung. Gazdele și-au dorit să iasă din cupă cu fruntea sus și au revenit în avantaj după reușita lui Paraschiv din minutul 28. Golul a venit după ce Mitran a pierdut o minge la un duel cu Buia. S-a făcut 2-2 în minutul 36, Alex Tudorie a înscris ca la antrenament, cu poarta goală, după o pasă a lui Camara.
Repriza secundă nu a mai fost așa spectaculoasă, iar meciul s-a terminat 2-2.
Universitatea Craiova – Astra Giurgiu este finala Cupei României, pe 22 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.



