Amical: Craiova a pierdut cu 1-0 amicalul cu Chindia Târgoviște

0
438
FOTO: Universitatea Craiova

Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște s-au întâlnit vineri, la baza de pregătire a oltenilor din Lunca Jiului, într-o partidă amicală. S-au jucat două reprize de câte 60 de minute fiecare.

FOTO: Universitatea Craiova

Cele două echipe au profitat de faptul că partidele în care erau angrenate în Liga 1 au fost amânate. Victoria a revenit oaspeților cu scorul de 1-0.

Alb-albaștrii și-au creat câteva ocazii de a înscrie, însă nu au reușit să îl învingă pe Aioanei. Koljic, Bărbuț și Ivan nu au nimerit ținta din poziție ideală. Oaspeții au lovit la singura ocazie importantă din prima parte a meciului, Berisha a profitat de un marcaj prea larg al lui Cosic și l-a învins pe Pigliacelli cu un șut în diagonală .

FOTO: Universitatea Craiova

Gustavo a fost aproape de egalare, însă șutul acestuia a fost scos de sub bară de Dinu Moldovan. În ultimul minut de joc, Acka a tras puțin, iar Alex Popescu, nemarcat, a reluat lamentabil, fără probleme pentru Dinu Moldovan.

Cristiano Bergodi a început meciul din Luncă cu o echipă cât mai aproape de primul 11: Pigliacelli – Mitran, Bălașa, Cosic, Bancu – Mateiu, Cicâldău, Nistor – Bărbuț, Koljic, Ivan. În partea a doua a meciului au intrat și restul jucătorilor aflați pe foaia de joc.

Viorel Moldovan a răspuns cu Aioani – Martac, Benga, Diallo, Ionita – Rata, Bic, Dangubic – Negut, Ivancic, Berisha. Autorul golului a fost înlocuit de Florea înainte de pauză, jucătorul kosovar cu cetățenie suedeză a ieșit ușor accidentat. Și antrenorul dâmbovițenilor a rulat lotul avut la dispoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.