duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Ciclism: Soarta Turului Franței depinde de evoluţia pandemiei în Hexagon

FOTO: AFP

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, a afirmat miercuri că desfăşurarea ediţiei din acest an a Turului ciclist al Franţei, amânată pentru perioada 29 august 20 septembrie, depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus, informează presa din Hexagon, citată de agerpres.

„Pentru ca Turul Franţei să poată avea loc, sunt anumite condiţii care trebuie să fie îndeplinite, un anumit număr de competiţii de calificare care să se poată derula probabil în luna august, pentru că în iulie nu va fi posibil. Este necesar mai întâi să se poată rula din nou în pluton, iar pentru moment nu este cazul”, a declarat Mărăcineanu pentru France Info.

„În acest moment este prea devreme să ne pronunţăm. Doctrina actuală nu impune nici amânarea sa, nici anularea sa şi nici desfăşurarea sa”, a indicat demnitarul francez.

„Ne păstrăm cu toţii speranţa, evident. Eu sunt conştientă că Turul este esenţial pentru supravieţuirea multor echipe şi pentru continuarea carierelor multora dintre campionii noştri din ciclism. Şi, evident, vom depune toate eforturile necesare pentru ca lucrurile să meargă în acest sens. Însă, evoluţia pandemiei este cea care va decide”, a mai spus fosta înotătoare de origine română.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare