duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal: FRH a sistat toate competițiile de pe teritoriul României. Dubla cu Polonia a fost amânată

Federația Română de Handbal consideră că sănătatea participanților la activitatea handbalistică și nu numai, trebuie să primeze și, ținând cont de setul de măsuri luate în ultima perioadă de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, de faptul că numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în creștere, decide suspendarea tuturor competițiilor de handbal pe plan intern.

Astfel, Consiliul de Administrație al FRH a decis astăzi, 13 martie, sistarea tuturor competițiilor de handbal organizate sub egida FRH, AJH, AMH până la data de 31 martie.

De asemenea, de comun acord cu Federația Poloneză de Handbal, dubla cu Polonia din preliminariile Campionatului European 2020 din Danemarca și Norvegia – a fost amânată pentru perioada 3/4 iunie, respectiv 6/7 iunie 2020.

Daniel Cruceru
Daniel Cruceruhttp://www.sportuldoljean.ro
Jurnalist sportiv si alternativ realizator emisiuni radio. Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare

Populare