
Mutare de ultim moment la Universitatea Craiova. Oltenii l-au readus la echipă pe Alexandru Popescu, jucător împrumutat la Academica Clinceni.
Atacantul în vârstă de 22 de ani a jucat în 7 partide pentru gruparea ilfoveană, iar în tricoul alb-albastru a bifat 2 apariții. A mai fost împrumutat în sezoanele precedente și la CS Mioveni.
În schimb, Universitatea Craiova l-a împrumutat pe atacantul Jovan Markovic la Academica Clinceni, până la finalul sezonului. Atacantul de 18 ani, în care oltenii îşi pun mari speranţe, a fost mai mult accidentat în ultima perioadă.