sâmbătă, aprilie 18, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Baschet: Înfrângere la limită în Trivale. Top 6 este tot mai departe !

FOTO: Gabriel Pintilei

SCM Universitatea Craiova a pierdut la limită meciul de la Pitești și se îndepărtează și mai mult de Top 6. A fost 91-90, după un meci cu un final dramatic, Tyler Laser a avut victoria în mânsă, însă aruncarea sa nu a nimerit ținta.

Piteștiul oprește seria de opt înfrângeri și ajunge la 2-8 la genral. În schimb, Craiova pierde pentru a 6-a oară consecutiv, ajungând la 3-7.

Craiovenii au câștigat primul parțial al partidei cu 32-25, diferența fiind făcută de două triple ale alb-albaștrilor. Gazdele au revenit în partea a doua a primei reprize, astfel că la jumătatea partidei scorul a fost de 48-47 în favoarea oaspeților.

Elevii lui Hristu Șapera au avut sfertul al treilea un parțial de 9-0. Aco Todorov a primit fault tehnic pentru proteste, iar oltenii au dorit să părăsească terenul după mai multe decizii în care au considerat că au fost dezavantajați de arbitraj.

Ultimele 10 minute au început de la 70-63, după un sfert trei în care echipa gazdă s-a impus cu scorul de 23-15. Craiovenii au restabilit egalitatea la jumătatea ultimului sfert, 78-78. Piteștiul a revenit la conducere, dar Craiova s-a ținut aproape. A fost 91-85 cu 33 de secunde îninate de final, însă craiovenii au redus la minim ecartul de pe tabelă. Gazdele au ratat ultimul atac, iar Laser a avut șansa victoriei însă aruncarea sa pe sirenă a fost imprecisă

Monyea Pratt a terminat cu 16 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive, Porter Troupe a totalizat 27 puncte, 5 intercepții, iar Tyler Laser a adăugat 23 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare