După o perioadă bună cu rezultate importante în campionat și în Cupa Challenge, petru voleibaliștii din Bănie va urma o perioadă cu meciuri din trei în trei zile, toate fiind dificile. Primul duel va fi sâmbătă, ora 17:00, acasă, cu Unirea Dej, în etapa a VIII-a din Divizia A1. Dejenii au o echipă incomdă și pot produce surprize dacă adversarii sunt neatenți.

Răzvan Olteanu s-a arătat oprimist înaintea partidei de sâmbătă. „Urmează meciul cu Dejul, care este o echipă bătăioasă, cu rezultate bune până acum. Cu siguranță vor veni să facă o surpriză la Craiova. Perioada care urmează va fi una de foc. Mai avem cinci meciuri până la pauza de sărbători, toate partidele fiind foarte grele. Vom încerca să ne consolidăm poziția din clasament, ba chiar am putea și urca. Echipa se află într-un moment bun, dar putem şi mai mult de atât”, a punctat Olteau.

În asentimentul său a fost și polonezul Stan Wawrznczyk: „Dacă vom juca la nivelul nostru cel mai bun, cu siguranţă vom obţine toate cele trei puncte cu Unirea Dej. Totul depinde de noi. Dacă ne vom afla la cel mai bun nivel al nostru, nu au cum să ne învingă.”

Și tehnicianul Dănuț Pascu s-a arătat îngrijorat de numărul mare de partide pe care jucătorii săi îl va disputa în această perioadă.

„Venim după o perioadă bună, cu rezultate bune atât în campionat, cât şi în Challenge Cup. Echipa a crescut de la meci la meci şi cred că suntem într-o stare bună competiţională la ora actuală și cred că putem câștiga meciurile din acest final de an. Legat de meciul cu Unirea Dej, consider că va fi un meci dificil, pentru că ei au o echipă care împleteşte dorinţa de afirmare şi valoarea unor jucători tineri cu a unor jucători străini. Împreună fac o echipă solidă, luptătoare şi nu trebuie să uităm că au pierdut acasă cu 3-2 duelul cu Dinamo, iar Galațiul a câștigat greu cu 3-1 la Dej. Tocmai de aceea ne-am luat toate măsurile, pentru a nu avea surprize. Echipa a crescut de la meci la meci, a căpătat maturitate şi personalitat și cred că putem juca şi mai bine. Depinde de noi cum vom aborda aceste cinci meciuri de foc. Vom juca din trei în trei zile: acasă cu Dej și Kladno, ne vom deplasa la Zalău, apoi în Cehia, și ultimul meci al anului, pe 21 decembrie, în Cupa României, cu Gloria Buzău. Trebuie să ne dozăm foarte bine efortul şi să fim atenţi la refacerea de după meciuri. La ora actuală, când o echipă joacă din trei în trei zile, intervine treaba antrenorului, cum dozează efortul la antrenamente şi cum abordează refacerea”, a conchis Dănuț Pascu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.