Victor Pițurcă © FOTO: Ionuț Greere / SPORTUL DOLJEAN

Universitatea Craiova pornește ca mare favorită în meciul de duminică, de la prânz, de la Clinceni, într-un meci din prima etapă a returului Ligii 1. Oltenii vor le strice sărbătoarea de inaugurare a stadionului celor de la Academica și să câștige cele trei puncte.

Victor Pițurcă a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre meciul de la Clinceni și starea de spirit a jucătorilor săi.

„Este un joc foarte important pentru noi, pentru că avem nevoie de cele trei puncte. Dacă vom câştiga, toată lumea va spune că a fost ceva normal, dar dacă vom pierde va fi catastrofă. Un egal nu ar fi deloc bun pentru noi. În sensul ăsta ne-am pregătit bine. Echipa din Clinceni a căpătat deja o mai mare experienţă. Are jucători tehnici şi e clar că ne aşteaptă un meci dificil, chiar dacă noi suntem favoriţi. Nu cred că o să fie mari schimbări faţă de distribuţia din meciul de la Cluj. Sper să câştigăm acest meci şi să ne revenim puţin psihic. I-am simţit pe băieţi că au fost puţin mai supăraţi“, a declarat tehnicianul Universității Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.