Echipa de juniori U 15 a Universității Craiova este vicecampioană națională. Trupa lui Alex Stoica a pierdut finala disputată la Mogoșoaia cu Viitorul Constanța, scor 1-2.
Pentru constănțeni a marcat Burnete (27, 39), golul alb-albaștrilor a venit din partea lui Vărzaru (53).
U CRAIOVA U 15: Lungu – Matei, Bușu, Popa, Zamfir – Cristescu – Ursu (45, Cârpici), Domnu, Cercel, Bană (43, Vărzaru) – Iepure. Antrenor: Alex Stoica.
De menționat faptul că FC Viitorul a câștigat Liga Elitelor la toate categoriile de vârstă: U15, U17, U19.