SCM Craiova se află din nou în fața unei performanțe istorice. Gruparea din Bănie va lupta în acest weekend pentru calificarea în grupele Champions League. Pe Zamfir & co. le așteaptă o dispută cu sârboaicele de la Jagodina, și eventuală finală, cu învingătoarea dintre gazdele de la Podravka și turcoaicele de la Muratpasa.
Bogdan Burcea a vorbit în cadrul conferinței de presă premergătoare turneului din Croația despre șansele de calificare în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa.
„Sunt un optimist convins, însă păstrez și o umbră de realitate. Am avut grijă să obținem informații vizavi de celelalte echipe. Această echipă este la un potențial de 50-60 la sută, relațiile de joc nu sunt acelea care să mă mulțumească pe mine din punct de vedere al nivelului jucătoarelor.”
„În ceea ce privește formația gazdă a turneului, Podravka Koprivnica, pot spune că istoria lor, poate cu excepția celor de la Lada Togliatti, nu a avut nicio echipă cu care am jucat sezonul trecut în Cupa EHF. Nu vorbesc valoric, ci ca istorie. Noi, nici măcar nu ne apropiem de ele la acest aspect. Trebuie să le respectăm, în primul rând, istoria. Întâlnim în prima zi un adversar teoretic sub nivelul celor trei, dar să nu uităm un lucru, sârbii sunt sârbi. Nimeni nu se va da la o parte să ne deschidă calea spre finală.“
„Vă promit că, dacă ne califăm în grupe, voi duce echipa și în primăvara europeană tot în Liga Campionilor. Dacă vom juca alături de Gyor, Thuringer și Krim în grupă vom duce echipa în mod sigur, indiferent de cine se va întrista. Acest weekend este important pentru istoria acestei echipe. Dorim să o îmbogățim, astfel încât atunci când va veni momentul să facă alții lucruri mult mai înțelepte să le lăsăm o moștenire pe măsura muncii noastre“, a declarat Bogdan Burcea.
CITEȘTE ȘI Handbalistele de la SCM Craiova visează la Liga Campionilor