Valentina Ardean-Elisei, jucătoare SCM Craiova / FOTO: Ionuț Greere

Valentina Ardean-Elisei, extrema stângă a echipei SCM Craiova, a vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă, înaintea meciului cu Lada Togliatti din sferturile de finală ale Cupei EHF.

Elisei a spus împreună cu colegele sale trebuie să lupte pentru fiecare minge până în ultima secundă. Alice își dorește calificarea în semifinalele Cupei EHF.

„Rusoaicele au stilul lor, nici ele nu cedează, dar nici noi nu vom ceda. Vom lupta și vom da totul pe teren, Garantez asta! Le-am zis colegelor să avem încredere în noi, să fim lucide și să avem răbdare. Meciul durează 60 de minute, nu se pierde și nici nu se câștigă în primele minute. Trebuie să fim foarte concentrate, să luptăm pentru fiecare minge până în ultima secundă. Apărarea este cea mai importantă, din punctul meu de vedere. Am luptat foarte mult să ajungem până aici, să aducem publicul la sală în număr mare. Ne dorim ca publicul să fie în continuare alături de noi, să ne împingă de la spate, pentru că sigur vor fi momente grele și cu ajutorul suporterilor putem trece peste ele. Noi ne dorim mult să mergem cât mai departe în această competiție, Cupa EHF”, a spus Alice, joi, în cadrul unei conferințe de presă.Vale

Meciul SCM Craiova – Lada Togliatti este programat sâmbătă, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.