Liga 3: Victorii pentru Universitatea Craiova 2 și CSO Filiași

0
578

Cele două reprezentante ale județului Dolj au obținut victorii în etapa cu numărul 9 a Ligii 3, Seria 4. 

Victorie spectaculoasă pentru echipa a doua a Universității Craiova în fața celor de la Millenium Giarmata, scor 3-1. Oaspeții au condus la pauză cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Ghighilicea (14). Băieții lui Papură s-au trezit după pauză și au marcat de trei ori. Ion a deschis recitalul alb-albaștrilor în minutul 50, apoi Trancă a adus echipa a doua în avantaj în minutul 72. Ultimul gol a fost înscris în minutul 90 de tânăra speranță Jovan Markovic.

Cornel Papură și Mugur Gușatu au jucat în următoarea formulă: Dică – Borța, Ion, Hreniuc Trocan – Enache, Iuga, Constantin – Frăsineanu, Popescu, Petre. Au mai intrat: Țoiu, Dinu și Markovic.

CSO Filiași a reuşit o victorie foarte importantă. Formația pregătită de Victor Naicu s-a impus cu 2-1 pe terenul arădenilor de la Şoimii Lipova. Golurile din jocul de la Pâncota fiind marcate de Ionuț Badea, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri (’45) şi Marius Duma, cu un şut la colțul lung (’88), respectiv Vasinc, dintr-un penalty făcut de Nedeianu (’70).

Antrenorul doljenilor a mizat pe următorii jucători: Nedeianu  – Calu, Preda, Lupu, Tereche (’85, Duma) – Cruşoveanu – Tudor, Dănuț Stancu, Chivu (’90, Geanimu), Badea (’82, Borneci) – Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.