
Președintele divizionarei C CSO Filiași, Florin Spînu, a fost ales vineri, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, reprezentantul Ligii a III-a în Comitetul Executiv al FRF. Alături de Spînu, eșalonul trei va fi reprezentat și de Mihai Dăscălescu, președintele Unirii Alba Iulia.
Cei doi i-au în funcţie pe Marius Burcă şi Alexa Krenek, conducători care nu mai îndeplineau condiţiile necesare pentru a duce mai departe funcţiile în CEx, fiindcă echipa unde activau fie a promovat în Liga 2, cazul lui Burcă şi al Metaloglobusului, ori a retrogradat în Liga 4, cazul lui Krenek şi CS Oşorhei.
„Sunt onorat și, totodată, responsabil de încrederea acordată. Vreau să asigur cluburile nou-promovate de tot sprijinul și toată asistența pentru integrarea în familia Ligii a III-a”, a punctat Florin Spînu.