Marcel PopescuIntrat în direct la Prosport LIVE, Marcel Popescu, președintele CS Universitatea Craiova, a vorbit despre prestația echipei din ultima perioadă. Oficialul oltenilor nu înțelege atitudinea anumitor jucători, despre care a spus că se gândesc deja la vancață.

“Eu ce am văzut aseară sunt nişte lucruri evidente. Sunt problemele noastre. Şi dacă câştigam aseară nu treceau… Calificarea se joacă. Sunt elemente de bucătărie internă. Eu refuz să mă gândesc la aşa ceva pentru că astea sunt chestii de echipe mici, în care un vestiar schimbă antrenorul. Sunt cluburi care nu au personalitate.

Mă contrariază faptul că sunt prestaţii contradictorii. Aceeaşi echipă joacă fantastic cu Dinamo în 10 oameni şi cu un arbitraj ostil, iar aseară…

Este vorba de dăruire, de respect pentru suporteri… Sute, mii de oameni care au venit la meci, şi-au sacrificat timpul, banii şi energia pentru a susţine echipa. Nu ai dreptul să nu-i respecţi pe suporteri şi tricoul clubului! Dacă atitudinea asta de semi-vacanţă este pentru unii ceva normal, la Universitatea Craiova nu se acceptă aşa ceva.

Sunt jucători şi grupuri care în momentul de faţă sunt cu un picior în vacanţă. Dacă nu se pot capacita, pentru că sezonul se poate termina pe 15 sau pe 17, iar vacanţa să înceapă pe 18 (n.r. iunie) sau se poate termina pe 27, iar vacanţa să înceapă pe 28 (n.r. în cazul în care ehipa joacă finala Cupei României)”, a punctat Popescu.

Marcel Popescu a evitat să răspundă când a fost întrebat dacă Gigi Mulțescu mai rămâne în Bănie și în sezonul viitor.

“Mai avem o lună, tragem linie şi adunăm. Sau scădem!”.

CS Universitatea Craiova va juca duminică, de la 20.30, în deplasare, în compania formației CFR Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.