Mâine seara, Craiova devine capitala atletismului balcanic juvenil, găzduind Campionatele Balcanice de Atletism U20, una dintre cele mai importante competiții dedicate tinerilor sportivi din regiune. Organizat de Federația Română de Atletism, sub egida Balkan Athletics, evenimentul va reuni cei mai valoroși atleți ai generației U20 din Balcani pe Stadionul de Atletism „Nicolae Mărășescu”.
La această ediție și-au confirmat participarea 18 federații membre Balkan Athletics, cu un total de 268 de sportivi, dintre care 158 de băieți și 110 fete, care vor concura în cele 16 probe individuale și în probele de ștafetă 4×100 m, din Albania, Bosnia, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Malta, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Macedonia de Nord și, desigur, România.
Programul oficial va debuta cu festivitatea de deschidere, programată pentru ora 18:00, urmată imediat, la ora 18:30, de startul primelor probe.
Datorită dotărilor moderne ale Stadionului „Nicolae Mărășescu”, întrecerile se vor desfășura sub nocturnă, oferind spectatorilor o experiență inedită până spre miezul nopții. Punctul culminant al evenimentului va fi reprezentat de cursele spectaculoase de ștafetă 4×100 m, care vor încheia competiția.
Programul competiției
18:00 Deschiderea competiției
18:30 Suliță F, Ciocan M, Lungime M
19:00 Greutate M, Suliță M
20:00 Ciocan F, Lungime M
20:30 3000 m obstacole M, 3000 m obstacole F
21:00 Înălțime F, Finala 100 mg F, Greutate F, Disc F
21:30 Finala 100 mg M, Finala 100 m M, Finala 100 m F
22:00 Triplusalt F, 400 m F, 400 m M
22:30 Înălțime M, 800 m F, 800 m M, Disc M
23:00 1500 m F, 1500 m M, Triplusalt M
23:30 3000 m F, 3000 m M
00:00 4×100 m M, 4×100 m F
Accesul publicului pe stadion este gratuit. Această competiție oferă craiovenilor și vizitatorilor ocazia unică de a experimenta atmosfera unei întreceri internaționale de înalt nivel, într-un cadru dedicat excelenței sportive.

