Veste excelentă pentru suporterii Universității Craiova. După mai multe zile de incertidune, gruparea din Bănie a anunțat în această seară prelungirea contractului cu internaționalul român Adrian Rus.
Rus (30 ani) a fost om de bază în actualul sezon, bifând 34 de partide și înscriind de patru ori.
„Împreună, până la capăt! Am sperat cu toții… Am așteptat și, acum, putem anunța oficial: campionul Adrian Rus continuă drumul spre noi performanțe alături de Universitatea Craiova! Forza Știința!”, este comunicatul Universității Craiova.
Fundaşul a confirmat că va continua în Bănie, urmând să fie prezent la reunirea lotului, pe 14 iunie, sub comanda lui Filipe Coelho. Adrian Rus a precizat că fostul antrenor al Ştiinţei, Mirel Rădoi, a avut un rol foarte important în venirea sa în Bănie, clubul condus de Mihai Rotaru făcându-i oferte şi în alte rânduri.
„Acum un an am venit la Universitatea Craiova cu multă ambiție și dorința de a demonstra. Mirel Rădoi a avut un rol important în alegerea mea, oferindu-mi încredere încă din primul moment, iar pentru asta îi voi fi mereu recunoscător. Astăzi sunt fericit să continui această poveste. Am găsit aici oameni extraordinari, un grup unit, suporteri incredibili și aceeași relaţie bazată pe respect, încredere şi comunicare din partea actualului staff tehnic, lucru care a contat enorm pentru mine. Craiova a devenit mai mult decât un club. A devenit casa mea. Vă mulțumesc pentru susținere și vă promit că voi da totul pentru acest tricou în fiecare zi. Rămân aici. Rămân pentru Ştiinţa!”, a fost mesajul postat de Adrian Rus pe pagina sa de Facebook.


