vineri, aprilie 17, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Andrei Raţiu a câştigat duelul cu Răzvan Marin. Palace, Mainz, Rayo și Șahtior sunt cu pun un picior în semifinale

Toate echipele gazdă au făcut un pas important spre calificarea în semifinalele Conference League, după ce au dominat clar meciurile disputate în prima manșă a sferturilor de finală.

Crystal Palace – Fiorentina 3-0

Englezii de la Crystal Palace au făcut spectacol pe teren propriu, în fața celor de la Fiorentina. Jean-Philippe Mateta a deschis scorul din penalty în minutul 24, iar Tyrick Mitchell a majorat avantajul opt minute mai târziu, profitând de o fază încâlcită în careul italienilor. După pauză, Fiorentina a încercat să revină în joc, dar fără succes, iar Ismaïla Sarr a închis tabela cu o lovitură de cap, stabilind scorul final la 3-0.

Mainz – Strasbourg 2-0

Mainz a fost la înălțime în duelul cu Strasbourg. Gazdele au început în forță, Kaishu Sano marcând un gol spectaculos în minutul 11, iar Stefan Posch a dublat avantajul după o fază fixă. Deși francezii au avut câteva ocazii importante, inclusiv o bară, fosta adversară a Universității Craiova a controlat jocul și a păstrat avantajul până la final.

Șahtior Donețk – AZ Alkmaar 3-0

Ucrainenii de la Șahtior au făcut diferența în repriza secundă, când au înscris de trei ori în doar 11 minute. Pedrinho a deschis seria golurilor cu un șut puternic, iar Alisson Santana a reușit o dublă rapidă, ducând scorul la un categoric 3-0. AZ Alkmaar va avea o misiune extrem de dificilă în retur.

Rayo Vallecano – AEK Atena 3-0

Rayo Vallecano a dominat clar duelul cu AEK Atena și este foarte aproape de o calificare istorică în semifinale. Spaniolii au marcat rapid prin Ilias Akhomach, iar Unai López a făcut 2-0 înainte de pauză. În repriza secundă, Isi Palazón a stabilit scorul final, transformând un penalty și consolidând victoria categorică a gazdelor.

Andrei Rațiu a fost integralist la gazde, în vreme ce  Răzvan Marin a intrat în partea secundă a meciului, dar a avut o evoluție modestă pentru greci.

Daniel Cruceru
Daniel Cruceruhttp://www.sportuldoljean.ro
Jurnalist sportiv si alternativ realizator emisiuni radio. Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare

Populare