vineri, mai 1, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Craiova atacă play-off-ul în duel direct cu Vâlcea

Drumul lung spre play-off-ul Ligii Naționale de Baschet continuă pentru SCM Universitatea Craiova. „Lupii” din „Bârlogul Vâlcii” vin însă în Bănie cu gândul să le strice planurile elevilor lui Tudor Costescu. Partida contează pentru etapa a 25-a și este programată miercuri, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă.

Craiovenii au șansa revanșei în fața formației din Vâlcea, după ce, în urmă cu două săptămâni, au pierdut la o posesie restanța din runda a 10-a, la capătul unui final controversat, în care un coș le-a fost anulat pe final de arbitri. De partea cealaltă, vâlcenii își doresc să-și asigure, în mare măsură, calificarea în play-off printr-o victorie, în contextul unui final de sezon regulat mai accesibil decât cel al rivalilor din Oltenia.

Cele două combatante au aceeași linie de clasament, 13 victorii și 9 înfrângeri, 35 de puncte fiecare, la egalitate cu Timișoara, în timp ce Sibiu are un bilanț de 12-11.

Meciul va fi arbitrat de Marius Ciulin, Alin Faur și Lorand Bukuresti, iar comisar din partea Federației Române de Baschet a fost delegat Zoltan Safar.

LNBM – Etapa 25

16:00 Dinamo București – CSM Petrolul Ploiești
17:00 Rapid București – CSO Voluntari
18:00 SCM Poli Timișoara – CSM CSU Oradea (Digi Sport 3, Prima Sport 2)
19:00 Steaua București – CSM Galați
19:00 CSU Sibiu – CSM Târgu Jiu
19:00 SCM Universitatea Craiova – CS Vâlcea
19:30 FC Argeș – Corona Brașov

CSM Tg. Mureș – stă

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare