Echipa de handbal feminin SCM Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu Minaur Baia Mare într-un meci din cadrul etapei a 22a a Ligii Florilor. Meciul este programat vineri, de la ora 17.30, la Sala Polivalentă din Bănie.
Craiova ocupă înaintea acestei dispute locul 7, 34 de puncte, patru mai puțin decât adversara sa mâine. Fetele antrenate de Ovidiu Mihăilă sunt o forță „acasă”, unde au câștigat doar Vâlcea (liga Florilor) și CSM București (în Cupă). Minaur vine în Bănie de pe locul 4 în clasament, cu un singur punct câștigat în ultimele trei partide disputate în campionat.
Cele două formaţii s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon. Mai întâi în campionat, în Maramureş, acolo unde gazdele s-au impus cu 31-27. Apoi, cele două echipe s-au duelat şi în Cupa României, la Craiova, unde oltencele s-au impus cu scorul de 33-28.
Meciul dintre SCM Universitatea Craiova și Minaur Baia Mare va fi arbitrat de clujenii Gabriel Badiu și Ioan Barbu. Observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Marian Mărgărit (Ploiești).


