vineri, aprilie 17, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

VIDEO Liga 1: Cristiano Bergodi: „Am câștigat și asta era cel mai important pentru noi”

Cristiano Bergodi, antrenorul Universității CRaiova a vorbit la conferința de presă de după meci despre victoria echipei sale, care a învins-o pe FCSB cu 2-1, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Tehnicianul italian consideră că diferența în meciul cu bucureștenii a făcu-to unitatea de grup. Bergodi este de părere că titlul nu este încă aproape, iar fiecare meci trebuie tratat fără a subestima adversarul.

„Am câștigat și asta era cel mai important pentru noi. Am întâlnit o echipă foarte bună! Nu ne-a fost ușor, dar ne-am descurcat bine. Am început un pic ezitant, dar în repriza a doua ne-am creat ocazii mari. Și ei au avut la sfârșit, dar a ieșit bine. Vreau să-i felicit pe băieți. Avem o echipă unită și asta se vede pe teren“

„Suntem la trei meciuri de ceva special, dar în acest moment gândul meu este spre meciul de la Botoșani. Nu simt că suntem mai aproape de titlu. Urmează un meci important la Botoșani și nu mă gândesc mai departe. Fiecare meci trebuie jucat bine, fără să subestimezi adversarul și vom vedea ce se întâmplă“, a declarat Cristiano Bergodi.

VEZI CONFERINȚA DE PRESĂ A LUI BERGODI

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare