Universitatea Craiova a oficializat astăzi revenirea lui Gustavo Di Mauro Vagenin la gruparea din Bănie.
Gustavo a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului competițional, cu opțiune de prelungire pe 3 ani.
Jucătorul brazilian a mai evoluat la Universitatea Craiova între anii 2016-2018, cucerind Cupa României, finală în care a și marcat un gol. A bifat 56 de meciuri şi a marcat 16 goluri pe prima scenă a fotbalului românesc.
Mijlocașul de bandă a fost cumpărat de gruparea chineză FC Liaoning pentru 850.000 de euro, însă, după mai puțin de doi ani în Asia, în care a jucat în 39 de partide și a marcat 11 goluri, Gustavo va reveni în România.


