marți, aprilie 28, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal (F): Handbalistele de la SCM Craiova se deplasează la Poalele Meseșului pentru duelul cu HC Zalău

FOTO: Ionuț Greere

După victoria superbă pe care au obținut-o cu scorul de 28-25 în fața celor de la Gloria Bistrița, handbalistele de la SCM Craiova joacă mâine, de la ora 11:00 (TVR 2) la Zalău, cu echipa din localitate, meciul contând pentru etapa a 15-a din Liga Florilor MOL.

Cele două echipe s-au întâlnit de trei ori  în cadrul unor turnee amicale disputate în pauză competițională, două partide au fost câștigate de echipa ardeleană (27-23 la Slatina, 27-26 la Zalău), iar oltencele au învins la Rm.Vâlcea (33-25).

În campionat, cele două combatante au punctaj identic, 21 de puncte acumulate după disputarea turului de campionat și a unei etape din retur, fiind vecine și de clasament, locul 7 pentru trupa lui Gheorghe Tadici, respectiv 8, pentru echipa pregătită de Bogdan Burcea.

Meciul din tur a fost dramatic. Zalău a condus la pauză cu 16-12, Craiova a revenit spectaculos în partea a doua și s-a impus cu 27-26.

Meciul de la Poalele Meseșului va fi arbitrat de Georgiana Lungu și Mihaela Paraschiv (ambele din Piatra Neamț), iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Ioan Chira (Maramureș).

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare