luni, mai 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Volei (M): Răzvan Olteanu a prefațat meciul cu Zalău: „Mereu ne respectăm adversarul, nu contează locul din clasament”

Jucătorul echipei de volei masculin SCMU Craiova, Răzvan Olteanu, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă duelul cu ACSV Zalău din cadrul etapei cu numărul 17 a Diviziei A1.

„Am jucat bine toți, am dat sută la sută. Sper să continuăm tot așa, mai ales în următorul meci. Să avem aceeași atitudine, aceeași stare de spirit în teren. Mereu ne respectăm adversarul, nu contează locul din clasament. Suntem pe o cale ascendentă, se simte asta la antrenamente și la meciuri. O victorie cu Zalău ar însemna foarte mult pentru noi, dar vom vedea ce vom reuși. Sunt convins că ei vin aici să câștige, noi trebuie să îi oprim”, a declarat jucătorul craiovean Răzvan Olteanu.

Partida dintre SCMU Craiova și ACSVM Zalău este programată duminică, de la ora 12:30, în Sala Polivalentă.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare