duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

A căzut reduta lui Costescu! Craiova pierde pentru prima oară în acest sezon pe teren propriu

SCM Universitatea Craiova a pierdut primul meci pe teren propriu din actuala ediție de campionat, fiind învinsă de CSO Voluntari, sâmbătă seara, scor 76-96, în etapa a 11-a din Liga Națională de Baschet.

Alb-albaștrii au început crispat duelul, ilfovenii reușind să puncteze de șapte ori consecutiv în debutul partidei, iar tabela a rămas blocată minute bune la 2-9. Craiova a dat semne de revenire pe finalul primului sfert, care s-a încheiat cu 17-22. Oaspeții au deschis actul secund cu o aruncare de la distanță, iar băieții lui Costescu au avut replică, însă Voluntari s-a desprins la 12 puncte după un four-point play. Diferența a rămas consistentă în favoarea formației lui Dan Ioan, pentru 47-36 la pauza mare.

Voluntari a început mai bine și repriza secundă, urcând ecartul la 17 puncte. Oltenii au reacționat cu o serie de șapte puncte consecutive, însă finalul sfertului al treilea a aparținut tot oaspeților, care au intrat în ultimele 10 minute cu avantajul de 72-59. Ilfovenii au rămas în control și în sfertul decisiv, Craiova nereușind să găsească răspunsul necesar pentru a reintra în joc, iar partida s-a încheiat la scorul de 96-76.

Ishmael Leggett a terminat meciul cu 16 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive, Kendall Robinson a adăugat 13 puncte și 3 recuperări, Sam Sessoms a fost aproape de double-double, 12 puncte și 8 pase decisive, în vreme ce Tomas Zdanavicius și-a trecut în cont 11 puncte și 5 recuperări.

SCM Universitatea Craiova va juca în următoarea etapă pe terenul formației Corona Brașov.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare