SCM Universitatea Craiova a câștigat al doilea meci al sezonului Ligii Naționale de Baschet din tot atâtea disputate. Formația antrenată de Tudor Costescu s-a impus în propriul fief, în fața lui CSU Sibiu, cu scorul de 105-91, la capătul unui joc pe care a început să îl controleze după odihnă.
Tehnicianul Craiovei a vorbit la finalul partidei despre victoria obținută, dar și despre problemele de lot înaintea partidei de la Steaua. Costescu a recunoscut că și-a zdruncinat bine elevii la finalul primului sfert.
„Băieții merită cele mai multe felicitări. Am reușit să ajut echipa să treacă peste momente dificile și am reușit să revenim după ce am fost conduși. E un lucru mare și sunt semne bune pentru acest coleectiv. Da, putem spunem că i-am certat zdravăn după primul sfert. E o problemă pe care am întâmpinat-o în pre-sezon, primim multe puncte în primele 10 minute. Se pare că nu reușim, cel puțin deocamdată, să stopăm această situație, dar mă bucur că avem puterea să revenim și să gestionăm bine faza de apărare chiar din minutul 11.
Probleme de lot
Robinson s-a accidentat, a avut crampe, o contractură îngrozitoare la mușchiul coapsei, iar eu eram foarte limitat la schimbări, ceea ce m-a pus pe gânduri serios. În mod normal o zi sau două va avea ceva „sechele“, dar eu sper să-l putem folosi, totuși, la Steaua. Am avut și multe greșeli personale și a trebuit să gestionăm bine fiecare minut și să nu ne expunem la alte greșeli inutile. Vlad (n.r. Nistor) și-a făcut treaba lui. Sam Sessoms ne-a lipsit, avem și puține assist-uri în acest meci. Am avut realizări individuale care ne-au ajutat. Nistor a fost foarte prezent în atac în partea a doua, dar și-a făcut treaba excelent și în apărare. Mai întâi trebuie să văd jucătorii care mai stau în picioare, apoi mă gândesc la Steaua. Sper să am la dispoziție toți jucătorii posibili, ca să putem face față Stelei în deplasare. Nu va fi ușor, pentru că meciul e la doar trei zile distanță de acesta, situația lotului nu este roz, dar mergem la victorie!“, a spus Tudor Costescu.
Meciul cu Steaua este programat sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19:00, în Sala „Mihai Viteazul”.


































