LNBM | Victorie muncită cu CSM Tg. Mureș

0
320
FOTO: REMUS BADEA

SCM Universitatea Craiova a învins cu scorul de 80-71 meciul disputat pe teren propriu cu CSM Tg. Mureș, sâmbătă seara, în etapa cu numărul 20 din Liga Națională de Baschet. Ambele echipe au la general 10-10 după această partidă.

În meciul jucat în Sala „Ion Constantinescu”, oaspeții au fost cei care s-au aflat la conducere la finalul primei secvențe a întâlnirii (15-21). Gruparea mureșeană și-a mărit avantajul pe parcursul celui de-al doilea sfert, astfel că la pauza mare scorul a fost 30-39. Formația pregătită de Tudor Costescu a părut echipa mai motivată la revenirea de la vestiare și a reușit să aibă avantaj la intrarea în ultimele 10 minute de joc (59-58). Mureșenii au marcat primii în sfertul 4, Craiova a răspuns cu un parțial de 6-0 și nu a mai pierdut din mână victoria, care a venit cu scorul final de 80-71.

Devante Brooks a totalizat 24 de puncte și 9 recuperări, urmat de Austin Crowley, care a contribuit cu 20 de puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive Dimitrije Nikolic a contribuit cu 10 puncte și 6 recuperări, iar Marko Sinik a adăugat 10 puncte.

Săptămâna viitoare, ambele echipe vor juca în Final Eight-ul Cupei României, cu meciuri programate la Oradea. CSM Târgu Mureș va înfrunta CSM Constanța, iar SCM Universitatea Craiova va juca cu FC Argeș Basketball. Următoarea etapă din LNBM va avea loc în martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.