SCM Universiatatea Craiova a pierdut cu scorul de 68-63 meciul disputat pe terenul formației SCM Timișoara, vineri, în etapa cu numărul 8 a Ligii Naționale de Baschet.
Meciul de pe Bega a fost unul echilibrat, diferența s-a făcut în ultima secvență a acestuia. Bănățenii s-au aflat în avantaj minim la finalul primelor 10 minute de joc (17-16), iar echilibrul s-a menținut pe tot parcursul celui de-al doilea sfert. Ambele echipe s-au aflat la conducere, iar la pauza mare a fost32-31 pentru Timișoara.
Cele două echipe au marcat puțin în cel de-al treilea sfert și secvența decisivă a pornit de la egalitate, scor 43-43. Timișoara a avut un parțial de 13-2 și a luat o opțiune importantă pentru victorie, Alb-albaștrii au încercat să revină pe tabelă, dar era deja prea târziu și bănățenii au câștigat disputa cu 68-63.
Austin Crowley a fost cel mai bun marcator al Craiovei cu 13 puncte, plus 5 recuperări și 2 pase decisive. Daniel Dolenc a terminat cu 12 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, iar Cabral Bueriberi cu 10 puncte și 11 recuperări.
În urma acestui rezultat, Craiova coboară la 3-5, în vreme ce TImișoara vine la 4-4.
Pentru formația antrenată de Tudor Costescu urmează meciul de pe teren propriu cu CS Vâlcea, programat vineri, 25 noiembrie, de la ora 17:00.