Victorie la scor de neprezentare pentru Universitatea Craiova, luni seara, în fața formației Unirea Slobozia, în etapa cu numărul 11 din Superliga României. Este prima victorie a alb-albaștrilor după patru etape de „secetă”.
Ștefan Baiaram a marcat de două ori în finalul primei reprize și a făcut misiunea elevilor lui Costel Gâlcă mult mai ușoară. A deschis scorul cu o lovitură de cap, din centrarea lui Andrei Ivan (38). Apoi l-a învins pe Rusu din aproape aceeaşi poziţie, dar de această dată din centrarea lui Bancu (42).
Ialomițenii au marcat în minutul 76, însă reușita lui Gele nu a fost validată de VAR din cauza unui ofsaid la Afalna; apoi au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Alexandru Dinu (cumul de cartonașe galbene) din minutul 85. Scorul final a fost stabilit de Alexandru Mitirță, în minutul 90+5, șut la colțul lung, din pasa lui Bancu.
În urma acestui succes, Universitatea Craiova a urcat pe locul doi în Superliga, cu 19 puncte. De partea cealaltă, Unirea Slobozia se află pe poziția a 14-a, cu 11 puncte.
Univ. Craiova: Popescu – Căpăţînă, Maldonado, Badelj, Bancu – Oshima, Screciu (46, Houri) – Baiaram (82, Bană), Mitriţă, Ivan (82, Ndong) – Koljic (46, Lukic). Antrenor: Costel Gâlcă.
Slobozia: Rusu – Etienne, Dinu, Pospielov, Şerbănică (61, Toma) – Pacionel (61, Gele), Perianu (46, Vlăsceanu) – Camara (46, Coadă), Purece (46, Yusov), Aganovic – Nkama. Antrenor: Adrian Mihalcea.