Federația Română de Fotbal a anunțat data la care va avea loc tragerea la sorți a grupelor Cupei României. Au fost făcute publice și urnele valorice pentru respectiva operațiune.
Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: 8 echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câştigătoare în runda play-off-ului, informează FRF.
Tragerea la sorți va avea loc miercuri, 25 septembrie, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului.
Urnele valorice
- URNA 1: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Farul Constanța, Sepsi OSK, FC Rapid 1923, UTA Arad, Oțelul Galați;
- URNA 2: AFC Hermannstadt, ACS Petrolul 52, Politehnica Iași, SC Dinamo 1948, FC Botoșani, AFK Csikszereda, ACSM Reșița, Ceahlăul Piatra Neamț;
- URNA 3: Campionii FC Argeș, Metalul Buzău, CS Afumați, SCM Râmnicu Vâlcea, Unirea Ungheni, FC Agricola Borcea, CSM Unirea Alba Iulia, CS Sănătatea Servicii Publice.
Formatul competiției
Echipele participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în 4 grupe a câte 6 echipe, în felul următor:
– două echipe din urna valorică 1
– două echipe din urna valorică 2
– două echipe din urna valorică 3
Pentru fiecare grupă în parte, primei echipe extrase din urna valorică 1, respectiv 2 i se va atribui denumirea generică “1a”, respectiv “2a”, iar cea de-a două extrasă va primi denumirea de “1b” și “2b”. În același timp, echipele din urna valorică 3, care vor fi repartizate în grupe prin tragere la sorți după ce vor fi împerecheate două câte două pe criterii geografice, vor primi denumirea generică “3a” și “3b”.
Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3 la nivelul grupei relevante, conform următorului țintar:
Etapa 1: 3b-1b; 2b-1a; 3a-2a;
Etapa 2: 2a-1b, 3a-1a, 3b-2b
Etapa 3: 1a-1b, 2a-2b, 3a-3b;
* Partidele se vor disputa pe terenul formației mai slab clasată în sezonul precedent, exceptând duelul formațiilor din prima urnă valorică, programat pe terenul primei echipe extrase.
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.