SCM Universitatea Craiova a câștigat play-out-ul Ligii Naționale de Baschet, cu 12 victorii la rând şi 15 din ultimele 16 partide. Alb-albaștrii au încheiat sezonul pe locul 11, după ce au câștigat catgeoric cele două meciuri disputate în compania formației CSM Galați (108-61, 115-74) în seria pentru locurile 11-12.
La final de sezon, Yiannaras şi-a lăudat elevii pentru munca depusă şi devotamentul arătat cu fiecare meci disputat. De asemenea, tehnicianul cipriot a anunţat că își dorește să rămână la Craiova și în sezonul viitor.
„Vă mulţumim pentru felicitări. Toate laudele posibile le merită echipa, băieţii. Ei şi-au făcut treaba excelent de când am venit eu aici. Au lucrat profesionist. Avem 12 victorii la rând şi 15 din ultimele 16 partide. Am încheiat pe primul loc în play-out, acesta fiind şi noul nostru obiectiv din momentul în care am preluat echipa. Sunt mândru de jucători, de aceşti băieţi care au muncit şi şi-au făcut treaba cu brio zi de zi. Cu siguranţă mi-ar plăcea să rămân la Craiova, dar rămâne de văzut, pentru că sunt unele lucruri de pus la punct. Voi vorbi cu conducerea şi împreună vom decide cee este mai bine. Schimbările ajută mult din punct de vedere psihologic, iar acest lucru cred că s-a întâmplat şi aici. Odată cu venirea mea la Craiova au ajuns şi Sessoms şi Agbelese, doi jucători importanţi, care n-au ajutat extrem de mult. Am schimbat tacticile, iar băieţii au răaspuns foarte bine“, a declarat Panayiotis Yiannaras.