Echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova a învins cu scorul de 87-80 pe SCM Timișoara, miercuri, în seria pentru locurile 11-14 a Ligii Naționale de Baschet.
Într-o formulă restrânsă, cu multe absențe, Craiova a început în forță partida din Sala Polivalentă, 13-2 în minutul 7 și a terminat în avantaj primele 10 minute de joc cu scorul de 25-19. Băieții lui Panayiotis Yiannaras s-au menținut la conducere și pe parcursul celu de-al doilea sfet, însă bănățenii au strâns scorul la posesie la pauza mare, 48-45 pentru alb-albaștrii.
Timișorenii au trecut în față în sfertul al treilea, aceștia s-au desprins chiar la 10 puncte (52-62, în minutul 25), craiovenii au revenit pe final de sfert, astfel că înaintea secvenței decisive tabela a indicat scorul de 63-65. Gazdele au gestionat mai bine începutul sfertului 4, au trecut din nou în avantaj și nu au mai cedat inițiativa până la final.
Giordan Watson a terminat meciul cu 21 de puncte și 9 pase decisive, Matthew Freeman a totalizat 18 puncte, Pavlo Krutous a adăugat 17 puncte și 4 recuperări, în vreme ce Sam Sessoms a pus pe tabelă 15 puncte.
1-0 la general, meciul 2 se joacă în Banat
Seria dintre SCM Universitatea Craiova și SCM Timișoara se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Craiova are după victoria de astăzi 1-0 la general, iar meciul al doilea va avea loc pe Bega, luni, 29 aprilie, de la ora 19:00. În caz de egalitate, meciul decisiv se va disputa în Bănie, pe data de 2 mai.