LNBM | Baschetbaliștii Craiovei încep seria cu Timișoara

0
381

SCM Universitatea Craiova continuă în Liga Națională de Baschet cu meciurile pentru locurile 11-14. Băieții lui Panayiotis Yiannaras întâlnesc formația SCM Timișoara, după sistemul cel mai bun din trei meciuri, primul la Craiova. Mâine, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă, are loc primul duel din serie.

Alb-albaștrii au terminat repede seria cu Laguna București, cu 3-0 la general, după ce în prima parte din a doua fază a LNBM au câștigat grupa 11-18, cu doar o singură înfrângere, chiar în fața Timișoarei. De partea cealaltă, bănățenii au avut nevoie de patru meciuri pentru a se impune cu CSM Petrolul Ploiești (3-1 la general). Timișoara a terminat pe locul 4 grupa 11-18, cu 5 înfrângeri consecutive, toate înregistrate în luna martie.

Meciul de mâine va fi arbitrat de o brigadă formată din Alexandru Ivan, Matei Banică și Mihai Dumitrașcu. Comisar din partea Federației Române Baschet a fost delegat Bedir Sefer.

S-au întâlnit de 3 ori în acest sezon. Situația la general

SCM Universitatea Craiova și SCM Timișoara s-au întâlnit de 3 ori în acest sezon, două dintre acestea fiind câștigate de „Leii din Banat”, ambele la Craiova: 70-67 (faza grupelor din Cupa României) și 83-66 (turul din grupa 11-18). Craiovenii și-au luat revanșa în returul din faza a doua campionatului, 86-71, pe Bega.

Situația la general este favorabilă Timișoarei, care a câștigat 27 de partide din 47 disputate de cele două combatante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.